Ammouliani.ro

Ammouliani

Ammouliani –  paradisul grecesc de lângă România

Ammouliani –  paradisul grecesc de lângă România


Ammouliani, micuța insula grecească din Peninsula Halkidiki este situată în Marea Egee, în apropierea Sfântului Munte Athos.

Fiind situată în partea de nord a Greciei, drumul spre insulă este unul cât se poate de simplu fie că alegi o rută prin Bulgaria, fie că pornești din partea de vest a țării și mergi prin Serbia.  Distanța de la București la Ammouliani este de 750 km, iar de la Timișoara  850 km.

De la Ouranopoli (Orașul denumit Poarta spre Cer) sau Tripiti se ia ferryboat-ul până pe insulă. Drumul este scurt, de aproximativ 15 minute, iar costul pentru mașina este de 10 euro, plus 2 euro pentru fiecare persoană.

Din momentul în care talpa-ți atinge pământul insulei mirosul florilor te ademenește, te învăluie și te îmbată. Descoperi un sat micuț, foarte primitor cu case albe, frumos îngrijite, brodate cu flori de diferite culori și mărimi. Vița-de-vie, palmieri și cactuși alcătuiesc un peisaj de vis. Străzile înguste, specifice Greciei, te invită la o plimbare la pas, să le descoperi și să le lași să te cucerească pentru totdeauna.

Cum bucătăria grecilor este una la care râvnește orice român, iar după un drum nu foarte lung, dar destul de obositor apare retorica întrebare:

Unde mâncăm?

Majoritatea tavernele sunt grupate în zona portului turistic. Mirosuri ademenitoare răzbat din bucătării și te îmbie să guști și să deguști din bunătățile locale. Priveliștea inegalabilă asupra mării și asupra Muntelui Sfânt transformă servirea mesei într-o experiență unică, intimă, învăluită într-un misterios iz de romantism.

Dacă vrei sa cunoști viața localnicilor mai îndeaproape, poți alege o tavernă situată în inima stațiunii. Orice ai alege te vei bucura de ospitalitatea grecească, mirosuri unice ale plantelor aromatice și vin bun, potrivit mâncărilor pe care le servești. Dacă nu știi exact ce este mai potrivit pentru mâncarea aleasă de tine, nu te îngrijora o să ți se recomande vinul perfect.

Unde ne cazăm?

Alegerea cazării este foarte importantă, atunci când mergi în concediu. Trebuie să fie pe gustul tău, să ți se potrivească, să-ți asigure confortul pe care-l dorești.

Pe insulă găsim unități de cazare diversificate de la hoteluri și apartamente, la pensiuni la campinguri, toate frumos aranjate, curate, cu terase sau balcoane, ideale pentru un sejur confortabil.

Deși ospitalitatea grecească este regăsită în fiecare colțișor al insulei noi vă recomandăm câteva unități de cazare pe care le-am testat:

Hotel Sunrise, așezat pe malul mării, dispune de camere curate și frumos amenajate, cu balcoane. O curte superbă, plină de flori colorate te îmbată cu mirosul lor. Aici te poți bucura de un mic dejun bogat pe care îl poți servi în curtea hotelului, printre vegetația abundentă și cu privirea spre albastrul infinit al mării. Iar cum ieși din gradină și cobori o scară acompaniată de vegetația de pe stâncile din dreapta și stânga ajungi la un petic de nisip pe care îl poți transforma în plaja ta personală.

Boutique Hotel Thalassa  este un hotel intim, micuț și cochet ce dispune doar de 10 camere frumos amenajate. Fiecare cameră are balcon. Așezarea sa într-o zonă liniștită a localității face din acesta, destinația ideală pentru cei care își doresc un loc de cazare liniștit, frumos, cochet, departe de orice sursă de zgomot. Micul dejun este copios și delicios.

Hotel Ismini încântă turiști cu camere spațioase, amenajate cu bun gust. Aici vă așteaptă o frumoasă grădină cu terasă în care vă puteți relaxa savurându-vă cafeaua grecească. Specific insulei micul dejun este o adevărată încântare. Zona în care este așezat este una foarte liniștită și retrasă.

Ammouliani și plajele

Ammouliani se întinde pe o suprafață de doar  6 km pătrați, dar cu toate acestea se bucură de 23 de plaje în total. Unele mai mici, alte mai mari, iar altele atât de sălbatice încât poți ajunge la ele doar cu barca sau coborând versanții stâncoși ce mărginesc insula. Acestea din urmă pot fi alegerea perfectă pentru o escapadă romantică.

Cele mai cunoscute și atractive plaje sunt: Alikes, pe aceasta atârnând și meritata clasificare internațională blue flag, Megali Ammos, Karagatsia,

Plajele au nisip fin, apa cristalină, baruri, taverne, șezlonguri și umbrele.  Apa este caldă de la sfârșitul lunii mai până târziu, în septembrie.

Plaja Alikes este locul în care poți să înoți cu peștii, atât de limpede este apa. Nisipul fin, apa perfect limpede până la adâncimi considerabile, îți asigură o senzație unică, paradisiacă. Ești doar tu, apa și peștii, ce îți poți dori mai mult atunci când alegi un moment doar pentru tine în vacanță?

Pe plajă sunt aranjate șezlonguri, dar există și zonă amenajată pentru a-ți întinde liniștit prosopul. Poți lua masa la tavernele de aici sau te poți răsfăța cu băutura preferată servită direct pe plajă de fetele de la barurile.

Karagatsia – este o plajă cu nisip fin, auriu, ocrotită de versanți stâncoși cu apa la fel de limpede, dar care se bucură de o imagine mai sălbatică, sau poate mai naturală. Plimbându-vă către zona cu stânci veți putea observa, arici de mare, corali, pești de diferite feluri și multe crustacee.

Croaziere din Ammouliani

Dacă alegi să cunoști împrejurimile și să te bucuri de zone mai puțin cunoscute, dar incredibil de frumoase poți opta pentru una din  croazierele zilnice.

Cea mai populară este croaziera spre Muntele Athos. Vaporul se apropie la aproximativ 500 m de munte, astfel încât se pot vedea foarte bine mănăstirile înșiruite pe malul mării. În sezon călugări aduc moaște cu barca, pe vapor pentru ca turiștii să se bucure de cele sfinte, ce sunt adăpostite pe muntele interzis femeilor.

O alta croazieră care atrage un număr mare de turiști este croaziera spre Laguna Albastră, o plajă din nisip fin ce mărginește un ochi perfect albastru al mării. Prânzul se servește pe vas, mâncarea este proaspăt gătită în timp ce turiștii se tolănesc pe plajă bucurându-se de un colț sălbatic din natură. Iar la întoarcerea spre Ammouliani se mai face o oprire aproape pe plaja Alikes. Cei care își doresc să înoate în mijlocul mării într-un loc ocrotit de departe de stâncile nu prea înalte dar falnice pe care insula le etalează, se pot bucura de acest moment unic. Apa parcă te învăluie, cu catifelarea ei. Este o senzație unică, ce nu trebuie ratată. Pentru cei mai fricoși nu uitați că densitatea apei vă ține la suprafață, iar acest sentiment nu o să-l mai trăiți a doua oară.

Ammouliani  în prag de seară

Seara este momentul perfect pentru a te bucura de plimbări lungi pe străduțele înguste ale stațiunii.

Te poți bucura de briza mării ce se simte în fiecare colțișor, privirea îți va fi încântată de peisajul grecesc ce ți se dezvăluie la fiecare pas.

Sus, în centru, vei descoperi Biserica Sfântul Nicolae, biserica a fost construită de călugării de pe Muntele Athos. Deși are dimensiuni reduse  este o adevărată bijuterie deosebit de valoroasă.

Lângă biserică se află muzeul din Ammouliani, intrarea este gratuită și puteți vedea obiecte de uz gospodăresc ce au fost cândva folosite pe insulă.

Pe străduța dinspre port vă puteți cumpăra suveniruri de toate felurile și pentru toate buzunarele, de la bijuterii din aur la produse cosmetice sau vin.

Pentru copii este pregătit un parc de distracții.

Noaptea târziu peste stațiune se lasă liniștea, se mai aude doar adierea vântului și din când în când câte un acord de muzică grecească.

Ammouliani este destinația perfectă pentru cei care își doresc o vacanță liniștită și relaxantă, într-un loc în care să vă bucurați de apa cristalină, nisip fin, mâncare gustoasă și ospitalitate grecească.

Parcă aici timpul are o altă conotație, pe care nu o putem reda în cuvinte, o veți descoperi doar pășind pe această perlă de pământ născut din mare și ocrotită de Sfântul Munte.

Ammouliani –  paradisul grecesc de lângă România.


Text: Nicoleta BUSA, Imagini: Claudiu VATAU 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *