Ammouliani.ro

Cum să ajungi în Ammouliani, din București?

Cum să ajungi în Ammouliani, din Timișoara?

Spre Grecia pe drumul bătătorit prin Bulgaria

Am decis să plecăm din București la ora 23:00, ca să nu ajungem prea târziu în vama de la greci, sperând că astfel o să stăm mai puțin la coadă.

Trecerea în Bulgaria s-a făcut pe la Giurgiu / Ruse, am stat în vamă aproximativ 20 minute. Documente verificate: actele mașinii, documente de identitate și test Covid, dovada trecerii prin boală sau dovada vaccinării.

Drumul a fost liniștit, prin benzinarii ne întâlneam cu alți români plecați și ei spre întinsul albastru al Greciei.

Trecerea în Grecia s-a făcut la vama Kullata, aici am așteptat aproximativ 25 minute. Verificarea documentelor durează puțin mai mult și aleatoriu se fac și teste rapide pentru depistarea Covid, unora dintre turiști (bineînțeles că nu am scăpat și am avut un coleg testat, spre bucuria noastră, rezultatul a fost negativ).

Documentele cerute au fost la fel ca la trecerea spre Bulgaria (actele mașinii, documente de identitate si testul covid negativ, dovada trecerii prin boală sau dovada vaccinării), dar și dovada completării formularului FLP  pe travel.gov.gr. Completarea se face online cu o zi înaintea trecerii vămii, iar după ora 00:00 am primit mail cu formularul în format PDF ce conținea codul QR, ce trebuie scanat în vamă.

O dată ajunși în Grecia am început să simțim aerul de vacanță, cunoașteți acel aer….unic, parcă ușor sărat, chiar dacă mai sunt vreo două, trei ore până la mare?

Programul feribotului Tripiti – Ammouliani – Tripiti  

Până în portul Tripiti ne-am bucurat de frumusețea leandrilor așezați parcă strategic pe marginea drumului creând parcă un culoar special pentru noi.

Vă prezentăm mai jos programul feribotului, dar acesta se actualizează în fiecare săptămână. Programul navelor din Tripiti spre Ammouliani și viceversa.

Va dorim drum bun spre Grecia!

Vacanță reușită în Ammouliani!

Text: Nicoleta BUSA, Imagini: Claudiu VATAU

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *