Cu cele trei brațe ale sale, peninsula Halkidiki, din nordul Greciei, Macedonia Centrală, se aseamănă cu o palmă cu trei degete, tandru îmbrățișată de legendara Mare Egee. Ammouliani, singura insulă din Golful Athos, este strategic plasată între brațele Sithonia și Athos. Ammouliani (în greacă: Αμμουλιανή) este o insulă de nici 5 km², cu 5-600 de locuitori permanenți, la 130 km de Salonic. Până în primul pătrar al secolului XX, vreme de aproape un mileniu, a fost metocul Mânăstirii athoniene Vatopedu. În 1925, insula a fost încredințată refugiaților greci veniți din arhipelagul Marmarean al Propontidelor, respectiv din insulele Galleme, Passalimani sau Skoupia, ca urmare a acordului de schimb de populații stabilit, după încheierea războiului greco-turc (1919-1922), prin Tratatul de la Lausanne.
Ajungând în preajma Sfântului Munte și furat, poate, de priveliștea impunătoarei sale piramide, este ușor să treci cu vederea peste mica insulă Ammouliani. Între Stagira, orășelul unde, acum exact 2400 de ani, în 384 î.Hr., s-a născut Aristotel, și Ouranopolis, ultima așezare dinainte de granița cu republica monahală a Athosului, privirea îți este atrasă mai degrabă de numeroasele hoteluri răspândite pe faleză, de cochetele magazine cu suveniruri sau de coada imensă care se formează în fiecare dimineață la casa unde se vând bilete pelerinilor care se îndreaptă către capitala Careia (Karyes) și de acolo spre toate mânăstirile din Sfântul Munte, decât de puținele vile pe care le poți observa, spre apus, în depărtare, pe Ammouliani. A trebuit să vină Târgul de Turism al României, ediția 2015/2016, pentru ca dragii noștri prieteni – Katerina Tsakni și Nikitas Martigakis – să ne dezvăluie ademenitor frumusețile de vis ale insulei Ammouliani. Firesc, am decis să ajungem grabnic pe insula branduită cu un motto scurt, dar deplin acoperitor: „O insulă mică, o vacanță perfectă”.
Și iată-ne, la început de sezon 2016, pornind spre Grecia, spre Peninsula Athos, spre hotelul Sunrise din Ammouliani. Puținele imagini pe care le descoperiserăm pe net ne-au mărit dorința de a cunoaște mai îndeaproape acest Eden turistic, apropiat de România, de București (circa 760 km, așadar, mai puțin de un rezervor plin). Intrând pe înserat în hotelul familiei Tsakni și reîntâlnindu-i pe Katerina și Nikitas am simțit, din nou, că în Grecia românii sunt primiți nu ca niște turiști obișnuiți, ci ca vechi prieteni! Apoi, a venit primul contact cu grădina hotelului, cu florile frumos colorate, cu priveliștea unică spre marea aflată la o zvârlitură de băț, imagine din care nu lipsea silueta, pierdută într-o ceață diafană, a maiestuosului munte Athos… Se înnoptase de-a binelea când am ieșit să admirăm orășelul-stațiune, să ne plimbăm pe străzile în pantă, să ajungem pe cochetul platoul central – agora urbei – unde se află biserica Sf. Nicolae și micul muzeu local, sau să poposim la prima tavernă, să mâncăm gustosul lor gyros și să bem un pahar de Retsina, nepot bun, firește, de-al vinului cu care se dedulcea și Aristotel Stagiritul.
Despre Ammouliani sunt multe de spus. În primul rând, este un loc deosebit de liniștit, unde îți poți petrece o vacanță de neuitat la mirifica Mare Egee. O mare unică, etalând toată gama de culori, de la albastru deschis la verde închis, atât de curată, de limpede, încât poți vedea prin ea până la adâncimi incredibile, dar și insula-i unicat – Ammouliani, cu plajele sale cu nisip din cel mai fin, cu micile sale crânguri luxuriante de pini, chiparoși, măslini, bordate protector cu cactuși, cu frumoasele sale hoteluri, campingul primitor și, nu în ultimul rând, tavernele-i ispititoare. Aici, normal, odată ce ne aflăm într-una din cele mai bogate zone piscicole ale Greciei, la loc de cinste sunt rețetele bazate pe pește sau fructe de mare, dar gurmanzii și gurmeții pretențioși își pot delecta papilele gustative și cu multe alte rețete tradiționale, din porc, vițel, miel sau legume, precum laborioasa și delicioasa „Papoutsakis”, (gătită cu dăruire și har, pentru turiștii dragi, de doamna Eleni, mama Katerinei). Desigur, toate din belșug stropite cu binecuvântate vinuri athoniene, cu ouzo sau tsipuro, ca să ne menținem în îmbietorul registru local.
Acum aproape 90 de ani, a fost deschisă în Ammouliani prima tavernă, Janis, care și azi este cea mai apreciată, apoi au început să apară, pentru toate gusturile și toate buzunarele, pensiunile – studios -, cum le numesc grecii, dar și hotelurile, care de care mai frumoase, mai elegante, mai primitoare. Bineînțeles, Sunrise Hotel, gazda noastră, ne-a încântat cel mai mult, asta neînsemnând că hotelurile Ammouliani, Thalasa, Helianthus Guesthouse, Ismini, Aloe sau Pansion Eleni, și nu numai, nu-ți oferă plăcerile unui sejur de neuitat. La prețuri ultra atractive, atât în extrasezon, cât și în sezon, și cu numeroase și diverse facilități pentru toți turiștii.
Începuturile turismului în Ammouliani sunt relativ recente, mai ales din cauza lipsei – pân-acum vreo 10 ani – unei surse adecvate de apă potabilă. În fapt, problema apei s-a rezolvat prin aducerea ei printr-o conductă care unește, pe sub apele Mării Egee, continentul cu insula. De asemenea, un feribot modern face ritmic naveta între Tripiti și Ammouliani, în mai puțin de 20 de minute, cu un preț modic: 2 euro pentru o persoană și 10 euro pentru o mașină!
Ammouliani are 23 de plaje, mai mari sau mai mici, mai sălbatice, sau mai amenajate, toate încântătoare, multe țărmurind intim golfuri mici, adorabile. Pentru noi, cele mai apropiate un fel de-a zice, aici toate fiind… apropiate) plaje au fost: Agios Giorgios, Alikes, Porto Agio, Drenia sau Karagatsia, dar și celelalte au nisip fin și o apă atât de limpede, de curată încât pare ireală. Sezonul turistic începe în luna mai și se termină la mijlocul lui octombrie. 40% dintre turiști sunt din Bulgaria, 30%, din România, 10% sunt din Serbia, o zecime sunt greci, iar alte 10 procente sunt cei din Germania, Rusia, Franța, Marea Britanie etc.
Vizitarea muzeului și participarea la slujba de duminică de la biserică n-ar trebui ratate, pentru că astfel ți-i aduci mai aproape de suflet pe ospitalierii insulari. Și dacă ai noroc, așa cum am avut noi, să participi la unele dintre numeroasele lor serbări tradiționale sau la vreun festival folcloric sau gastronomic de un pitoresc aparte, ai toate motivele să pleci cu regrete de aici, cu promisiunea fermă că, nu peste mult timp, vei reveni pe această insulă a vacanțelor perfecte, unde, fără doar și poate, vei avea grijă să-ți trimiți doar prietenii foarte dragi, doar rudele apropiate și numai colegii cei mai simpatici, cu convingerea că numai aceștia merită să se bucure de minunățiile paradisiace ale locului.
Articol de Mihai VASILE și Emil STANCIU, preluat de pe sangealb.wordpress.com
