Grecia eternă, Grecia fascinantă: UN PRELUDIU LA MUNTELE ATHOS

Trebuie să legi, ÎNTOTDEAUNA, călătoriile tale de un reper, pentru ca lumea să le înțeleagă. Iar Ammouliani se relaționează, inevitabil, la Muntele Athos, ca la o autoritate (zeitate) tutelară.

Asemeni oricărui muritor ortodox, am visat să pot intra, măcar nițeluș de puțintel, în Muntele Athos, ca în spatele unui secret bine păzit.

Curiozitate de reporter?

Da, chiar dacă, se știe, curiozitatea este cea care a omorât pisica.

Iar Ammouliani mi-a oferit, măcar în parte, o șansă de a-mi potoli curiozitatea.

De ce? Pentru că Ammouliani are reputația ultimului popas înaintea Athosului.

Înainte de a intra pe pământul sfânt.

Aici, pesemne, în vechime, se legau (sau, deopotrivă se dezlegau)  măgarii cu calabalâc.

ÎNTR-UNA DINTRE MÂNĂSTIRILE PĂRĂSITE 

Am intrat, fiind oaspeți la Ammouliani, și am vizitat o mânăstire dezafectată.

De fapt, cumva părăsită. De călugării ruși, parcă.

O mânăstire pustie, în care mai rămăseseră destul de puțini călugări.

Pentru asta, a trebuit să înaintăm, vreo șapte sau opt kilometri, în teritoriul Athosului.

Am văzut, cu ochii noștri, cam cum se trăia în mănăstirile din Athos.

Este – și acest – un privilegiu, datorat, în principiu, ospitalității practicate la Ammouliani.

Dar cel mai mare câștig este firescitatea oamenilor de la Athos, care se poartă cu naturalețea cu care obișnuiesc, de parcă ai fi – și tu – un megieș de pe-acolo.

Tot acolo am văzut o procesiune, în septembrie anul trecut.

Fiind o comunitate veche, am putut suprinde, în fibra ei intimă, viața de obște – cum s-ar zice – a comunității ortodoxe.

În care credința/și tradiția strămoșească încă înseamnă ceva. Și încă mult.

PESCARI, MONAHI ȘI ȚĂRANI: OAMENI SIMPLI, ÎNTRE CARE TE SIMȚI CA ACASĂ

Ammouliani este o comunitate relativ mică.

De aceea, când apari acolo, chiar ca un turist străin, ești integrat, firește, dacă dorești aceasta.

Comunitatea păstrează ceva din spiritul Sfântului Munte.

Din acea aromă de frățietate – și, deopotrivă, din buna tradiție rurală.

Și ar trebui spus că mai are și ceva din izul unei mici comunități pescărești.

Un fel de urmași ai lui Simon, zis Petru.

Neam de oameni modești, care știu, în adevăr, să strângă rândurile, pe vreme de furtună.

Articol de Mihail GĂLĂȚANU, preluat de pe TopWines.ro